La începutul secolului al XVIII-lea, vremurile potrivnice și proasta administrare au dus la ruinarea mănăstirii. De refacerea sa se va îngriji Grigore al II-lea Ghica, la jumătatea primei sale domnii (1727-1733). Biserica este restaurată, sunt construite zidul împrejmuitor și turnul-clopotniță, case domnești, dar și o grădină cu un întins heleșteu. Totodată mănăstirea e înzestrată cu bogate danii. Prin aceste prefaceri se va statornici și denumirea de Frumoasa, dată astăzi locului.

O a treia etapă în evoluția Mănăstirii Frumoasa, când ansamblul va primi înfățișarea pe care o cunoaștem astăzi, are loc în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1819; 1836-1841), prin strădania arhimandritului Ioasaf Voinescu, care va deveni cel de-al treilea ctitor. El va construi mai întâi Palatul de pe ziduri, va reface în stil neoclasic turnul-clopotniță și mai apoi biserica, adăugându-i hramul Adormirii Maicii Domnului.

După secularizarea averilor mănăstirești (1863), Frumoasa devine biserică parohială, ansamblul adăpostind vremelnic și o cazarmă, un spital militar și o școală primară. Unele lucrări de reparații au fost efectuate în perioada 1951-1955. În anul 2003 ansamblul este reactivat ca mănăstire, aici viețuind în prezent o obște de zece călugărițe.